Gărâna Jazz Festival începe azi

Gărâna Jazz Festival, ediția 23, începe astăzi, în județul Caraș-Severin. Cu un public internațional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munți, va găzdui patru zile de concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz.

Iată programul festivalului:

Joi, 11 iulie, pe scena din Poiana Lupului va cânta, de la ora 20:00, Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu.

Vineri, 12 iulie, în a doua zi de festival, Raul Kusak va cânta de la ora 11:00, la Biserica Catolică, Văliug. Seara, de la ora 19:00, pe scena din Poiana Lupului vor urca: Horea Crișovan & JazzyBIT, The MRB Trio: Mathisen-Robin-Borlai, Giovanni Guidi Quintet și Petre Ionuțescu & Daniel Dorobanțu.

Sâmbătă, 13 iulie, în a treia zi de festival, Rodion G.A. va cânta de la ora 11:00, la Biserica Catolică, Văliug. De la ora 14:00, urcă pe scena de la Hanul La Răscruce: Afrodizzy (Luiza Zan – voce și Iulian Pavelescu – chitară) și Cătălin Milea Group. Seara, de la ora 19:00, pe scena din Poiana Lupului vor cânta: Jacky Terrasson Trio, Renaud Garcia-Fons & Dorantes, Grégory Privat Trio și Lars Danielsson & Paolo Fresu.

Duminică 14 iulie, în a patra și ultima zi a festivalului din acest an Adrian Schwartz-Dinu și Horea Crișovan vor cânta de la ora 11:00, la Biserica Catolică, Văliug. De la ora 14:00, urcă pe scena de la Hanul La Răscruce: Sorin Zlat Quartet și Philipp Gropper`s PHILM. Seara, de la ora 19:00, pe scena din Poiana Lupului vor cânta: Maciej Obara Quartet, Bobby Previte’s Classic Bump Band, John Surman Trio și Moshulu.

La ediția din 2019, concertele din cadrul Gărâna Jazz Festival se vor desfășura pe trei scene: în Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug și Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 22 de ani.

Biletele și abonamentele sunt disponibile aici.