Beth Hart a lansat clipul melodiei Sister Heroine

Beth Hart a lansat filmarea melodiei Sister Heroine, interpretată la concertul susținut de artistă la Royal Albert Hall, în data de 4 mai 2018.

Piesa se găsește pe albumul în concert Live At The Royal Albert Hall, iar prima oară a apărut pe discul My California, lansat de Beth Hart în 2010.

Concertul a durat aproape două ore în care artista a interpretat 23 piese.

Live At The Royal Albert Hall a fost lansat în data de 30 noiembrie și este disponibil pe DVD, Blu-Ray, 2CD și 3LP.

Alături de Beth Hart au urcat pe scena de la Royal Albert Hall: Jon Nichols (chitară), Bob Marinelli (bas) și Bill Ransom (tobe).