Ascultă Welch’s Grape, noua piesă Florin Giuglea Group

Florin Giuglea Group a lansat melodia Welch’s Grape.

Cântecul a fost înregistrat în condiții distanţare socială și a fost mixată de Adrian Despot și Sorin Pupe Tănase la VdV Studio.

L-am rugat pe Florin să ne povestească despre această nouă experiență, iar el ne-a răspuns: „După cum ştii, cu trupa mea, Florin Giuglea Group, nu prea cântam aşa multe piese instrumentale. Cu Welch’s Grape a fost mai degrabă o provocare pentru că e destul de dificil să expui o piesă cu aşa de multe subtilităţi şi dinamică variată prin difuzoarele laptopului, telefonului sau căstilor de jogging. Dar ne-a iesit binişor, haha. Dinamica asta de care vorbesc este un deliciu al scenei, al concertelor văzute live, al experientelor unice. Si uneori irepetabile. Sigur că ne lipseşte scena. Şi sperăm să ne revedem din nou faţă în faţă cât mai curând. Echilibrul nostru stă în dragostea şi respectul pentru muzică, pentru ceea ce suntem şi facem. Sunt vremuri tulburi pentru mulţi dintre noi dar speranţa şi iubirea ne salvează.”

Alături de Florin Giuglea (chitară), la această piesă, îi puteți auzi pe Adrian Ciuplea (chitară bas), Mihai Ardelean (clape) și Lapi Razvan Lupu (tobe).