Ascultă Shame Shame Shame cântată în concert de Ronnie Wood

Ronnie Wood a lansat melodia Shame Shame Shame.

Piesa se va găsi pe albumul Mr. Luck – A Tribute To Jimmy Reed: Live At The Royal Albert Hall, un material care urmează să apară pe 3 septembrie.

Discul va contine 18 cântece la care acesta îi va avea ca invitați pe: Mick Taylor, Bobby Womack, Mick Hucknall și Paul Weller.

Despre acest disc, Ronnie Wood a spus: „Jimmy Reed a fost una dintre influențele principale ale Rolling Stones și ale tuturor formațiilor care iubesc blues-ul american din acea epocă și până în prezent. Este onoarea mea să am ocazia să-i sărbătoresc viața și moștenirea cu acest tribut.”