Ascultă Pale Horse Rider, noua piesă The Allman Betts Band

The Allman Betts Band a lansat melodia Pale Horse Rider.

Cântecul se va găsi pe al doilea album al formației, un material care se va numi Bless Your Heart și care urmează să apară pe 28 august.

Despre piesă, Devon Allman a spus celor de la Rolling Stone Country: „Pale Horse Rider a fost chiar distractiv să o facem. Duane a fost unic. Imediat ce am început versul despre un om care se simte pierdut și izolat, povestea aproape că s-a scris singură. Vestul Sălbatic este locul perfect în care să spui această poveste.”

Duane Betts a adăugat: „Am fost extrem de satisfăcut să fac chitarele acestea extrem de încurcate. Iar cu povestea lui Devon, este o nouă față a trupei pe care d’abia asteptăm să o înfățișăm și să o împărtășim cu toată lumea.”

Formația îi are în componență pe: Devon Allman (fiul lui Gregg Allman), Duane Betts (fiul lui Dickey Betts – membru fondator The Allman Brothers Band), Berry Oakley Jr. (fiul lui Berry Oakley – primul basist pentru The Allman Brothers Band), Johnny Stachela, John Ginty, R Scott Bryan și John Lum.

Discul conține 13 cântece, înregistrate pe parcursul a 7 zile în legendarul studio Muscle Shoals Sound Studio unde de-a lungul timpului au mai tras artiști ca: Bob Dylan, The Rolling Stones, Lynyrd Skynyrd, Dr. Hook, Black Keys, Bob Seger, Paul Simon, Canned Heat, Rod Stewart sau Cat Stevens.

Despre noul album, Duane Betts spune: „Cred ca ne-am autodepășit din punct de vedere artistic și ne-am lărgit spectrul din multe puncte de vedere. Ne-am dorit ceva mai amplu. O experiență mai profundă.”

Devon Allman a completat: „Sper ca lumea care va asculta Bless Your Heart să descopere o formație care iubește ideea de a fi o formație.”