Interviu cu Alan Nimmo de la grupul King King

BIO

King King (Alan Nimmo)

An înființare trupă: 2010

Membri: Alan Nimmo (vocalist/ chitară), Lindsay Coulson (bas), Wayne Proctor (baterie), Jonny Dyke (clape)

Albume: Take My Hand, Standing In The Shadows, Reaching For The Light, Live, Exile & Grace

Premii: Best Band la British Blues Awards  (2012, 2013, 2014), Best Album pentru Take My Hand (2012), Standing In The Shadows (2014), Reaching For The Light (2016) și Best Song pentru Rush Hour (2016)

Classic Rock Magazine îi consideră „Trupa care revoluționează blues-rock-ul.”

Alan Nimmo este tipul de om cu care efectiv îți face plăcere să vorbești. Cald, zâmbește aproape tot timpul. Un râs molipsitor. Imediat după soundcheck, așa cum stabilisem, Alan s-a odihnit puțin, apoi a venit la mine hotărât și mi-a zis: ‘Hai să facem înterviul!’. Tot cu zâmbetul pe față a așteptat liniștit să îmi găsesc reportofonul care parcă intrase în pământ. Am mers în backstage și iată ce a ieșit.

Kirk: Salut. Merci că ai acceptat invitația noastră de a sta la palavre. Spune-mi, te rog, cum s-a hotărât scoțianul din tine să pună mâna pe chitară și să înceapă să cânte.

Alan Nimmo: Păi, eu provin dintr-o familie care iubește muzica. Mama mea, în mod special, și fratele meu mai mare. Din punct de vedere muzical, amândoi fac parte din perioada anilor 60 și 70 atunci când a fost acel boom al muzicii blues. Am crescut cu Peter Green, Fleetwood Mac, Eric Clapton, John Mayall And The Bluesbreakers etc. Am ascultat blues tot timpul în perioada copilăriei. Apoi, am devenit interesat de acest gen muzical și de aici am început să ascult formații ca Free și Bad Company.

Kirk: Se înțelege ușor cum ai ajuns la blues-rock.

Alan Nimmo: Da! Da! Da! (răspunde cu gura până la urechi și un râs molipsitor)

Kirk: Ai avut succes cu Nimmo Brothers. Cum a început povestea numită King King.

Alan Nimmo: Cântam si concertam deja de vreo 20 de ani cu fratele meu, când eu și cu Lindsay, chitaristul bas, am vrut să avem un grup separat. Aveam idei despre ceea ce voiam să facem și tipul de muzică pe care doream să-l cântăm. Aveam în cap influențele mele de la Whitesnake și voiam sound-ul Hammond. Sunt și un mare fan de Thin Lizzy, așa că voiam ca bijuteriile de la chitară să fie completate de sound-ul acela autentic de Hammond. Am discutat mult înainte de a face această mișcare. Apoi am început să cautăm muzicieni care să se potrivească cu ceea ce ne doream și să găsim formula perfectă pentru ceea ce este King King astăzi. Ne-a luat ceva timp să realizăm asta! De fapt, am fost o gașcă de blues multă vreme. Cântam Fabulous Thunderbirds și Red Devils la început.

Kirk: Ați făcut primele trei albume, toate fiind foarte bine primite. Dovada sunt premiile pe care le-ați primit. De 3 ori ați fost declarați cea mai bună trupă blues-rock în UK, plus alte premii. Cum a fost să vă treziți cu o atât de mare recunoaștere pentru ceea ce ați facut?

Alan Nimmo: E fantastic când ți se întâmplă toate acestea. Este minunat! Când fanii te votează în număr atât de mare este absolut fantastic. Să câștigăm aceste premii a fost ceva mare pentru noi. Dar nu acesta e motivul pentru care cântam.

 

King King interviu 02

Kirk: Știu asta, însă mă gândeam că este foarte dificil în perioada asta să răzbați în muzică, să ai succes, recunoaștere pentru ceea ce cânți.

Alan Nimmo: Așa cum ți-am zis, este o chestie minunată care ni s-a întâmplat. Ne ajută în carieră, ne ajută ca lumea să audă de noi, atrage atenția asupra muzicii noastre. Și e bine pentru că ajungem la un public din zone îndepartate. Gândește-te că uite am ajuns și aici în România și ne bucură asta. Dar cum am spus trebuie să rămânem modești, trebuie să ne facem treaba bine în continuare, să ne perfecționăm ca grup, să compunem mai bine. Trebuie să muncim din greu în continuare, iar daca apar greutăți în fața noastră, să le depășim.

Kirk: Ieri seară, când am hotărât când facem interviul, mi-ai zis ca roșu e culoarea ta preferată, așa că acum trebuie să îmi spui care sunt chitariștii tai preferați. 😊

Alan Nimmo: Îmi plac tipii care folosesc aceleași trucuri când cântă. Dar în primul rând îmi plac cei care cântă cu pasiune. Tipi ca Peter Green, Eric Clapton, Stevie Ray Vaughan, Jimmie Vaughan. Tipi ca B.B. King, T-Bone Walker. Îmi plac și Joe Satriani, Steve Vai în același timp. Sunt niște vrajitori atât de tehnici la chitară. Cei doi cântă cum eu nu o să o pot face niciodată. Dar eu vreau să aud pasiunea, onestitatea. Asta mă motivează, mă impresionează la chitariști. Același lucru e valabil și la vocaliști. De fapt, dacă stau să mă gândesc, la toți muzicienii. Pe bune! Dacă o fac cu onestitate și pasiune îi ascult.

Kirk: Anul trecut ați lansat albumul Exile & Grace. De ce l-ați ales producător pe Chris Sheldon? Pentru că a produs pentru Foo Fighters discul The Colour And The Shape și v-ați gândit că va da un sound mai bun, mai apropiat de ceea ce se caută pe piața muzicală din Statele Unite?

Alan Nimmo: Chris are o reputație solidă. Știm cu toții ce a făcut în trecut și toate formațiile cu care a lucrat. Noi știam cum vrem să sune albumul nostru și prima oară i-am trimis o piesă să o mixeze. El ne-a trimis-o înapoi și am fost impresionați de ceea ce a realizat. Așa că am zis: „Ok, hai să lucrăm tot discul împreună”. Este bine să ai un nume atât de important care să-ti mixeze albumul, dar nu reputația sau faima sa ne-a facut să-l alegem pe el. El a simțit ce trebuie să aducă în plus cântecelor de parcă îmi citise gândurile.

Kirk: Despre Exile & Grace, Classic Rock Magazine a spus că este cel mai bun disc blues-rock lansat în 2017. Cum e să ai parte de o părere atât de bună din partea unei publicații prestigioase și cum a fost primită muzica voastră în acest turneu de promovare.

Alan Nimmo: E incredibil când vezi că publicații pe care le-ai citit toată viața, încă din copilarie, cum e Classic Rock Magazine sau altele de această talie te laudă. Când vezi că astfel de reviste publică articole de bine despre tine este foarte flatant și, evident, îti place, pentru că îți dai seama că un vis a devenit realitate. Țin minte că eram într-un supermarket când am văzut revista.

Kirk: După ce am vorbit să veniți să cântați la București, când am văzut ce au scris cei de la Classic Rock Magazine despre voi și albumul vostru, țopăiam prin casă de bucurie.

Alan Nimmo: Așa eram si noi!

Kirk: Apropos de turnee. Cum a fost să împărțiți scena cu o legendă ca John Mayall?

Alan Nimmo: Noi cei din trupă avem o pasiune și dragoste pentru muzica blues încă din adolescență. Ne place și classic rock și muzica progresivă, dar muzica blues este chestia fundamentală care ne-a adus împreună. Când eram copil, am crescut ascultând John Mayall And The Bluesbreakers. Și apoi iată că am avut oportunitatea să mergem în turneu cu el. Este un om atât de agreabil, drăguț. Este un gentleman. Dacă îmi amintesc eu bine, avea 81 de ani când am fost în turneu cu el. Și încă are acea uimitoare pasiune pentru muzică. Se vede că încă iubește muzica. În fiecare seară cânta de parcă era prima oară în turneu. Cel mai flatant era că în majoritatea serilor stătea și se uita la noi cum cântăm. Asta era chiar o chestie fantastică. Ne uitam unii la alții și spuneam „John Mayall e aici și ne ascultă cum cântăm.” Într-o seară mă uitam cum cântă și la un moment dat s-a uitat la mine și-a scos chitara și mi-a spus „Hai omule să cânți!” M-a invitat să cânt cu el pe scenă!! După aceea m-a mai chemat de câteva ori pe scenă, iar la ultimul concert ne-a chemat pe toți și am facut un jam session împreună. A fost fantastic! El este motivul pentru care tipi ca noi cântăm. Nu degeaba i se spune Godfather Of Blues. Nu pot să descriu foarte bine ce am simțit când am cântat alături de el.

King King interviu 01

Kirk: Ne întoarcem la Exile & Grace! Care e povestea discului?

Alan Nimmo: Păi, de fiecare dată când te apuci de un album ai un mănunchi de idei de melodii și începi să te gândești ce vrei să spui. Câteodată este dificil. Te gândești la emoțiile pe care le pui în muzică și text și te întrebi dacă lumea le va asculta și le va înțelege. Te apuci să sapi în trecut după idei. Cu Exile & Grace am vrut să comunic ceva despre planeta pe care trăim. Este un loc atât de frumos pe care trăim, dar sunt atâtea războaie, oameni care se împușcă. Mă gândesc că pe masură ce îmbătrânesc, cu atât îmi pasă mai mult de ceea ce se întâmplă. Când ești tânăr nu te gândești la astfel de lucruri. Acum însă ma gândesc și la viitor, la viitorul fiecăruia. La viitorul planetei. Așa că asta a devenit un fel de temă a albumului din punct de vedere al versurilor. Dar a ajutat, reamintesc aici de pasiune, când ai pasiune pentru ceva e mult mai ușor să exprimi acel lucru. Pentru că e ceva veritabil, pur și simplu atunci lumea înțelege mai ușor acest lucru.

Kirk: Broken este un cântec foarte puternic, dar în același timp un cântec trist. În sufletul și mintea lui Alan Nimmo „there’s no future anymore”? Și de ce spui „something’s wrong, we can’t go on”?

Alan Nimmo: Pai, întotdeuna mi-am dorit să ajung la o concluzie cu versurile mele. Nu avem unde să fugim, dar într-un final vorbesc despre speranța pe care o avem. Totul pare trist și lipsit de viitor, dar noi trebuie să continuăm să încercăm să fie bine. Trebuie să încercăm să creăm un viitor. Despre asta vorbesc în versurile mele. Este totul trist și mohorât, pare ca nu putem duce toate acestea, dar noi trebuie să încercăm să facem să fie bine. Putem și trebuie să o facem indiferent de orice.

Kirk: Ați avut un turneu foarte lung în Europa și Marea Britanie. După mine aveți 4 albume de studio foarte bune așă că trebuie să te întreb de ce nu ați traversat și oceanul pentru concerte.

Alan Nimmo: Am cântat în Canada unde am ținut câteva concerte foarte bine primite și am participat la festivaluri. Dar tu te referi probabil la Statele Unite, așa că îți spun că așteptăm acea oportunitate foarte bună de a cânta acolo. Nu e vorba doar de a avea niște concerte în State.  Vrem să mergem acolo, dar când o facem, vrem să fie la nivelul pe care ni-l dorim și la care am ajuns și să fie în cele mai bune locuri de ținut concerte. Acum e mult mai ușor să te cunoască lumea totuși. Unul din lucrurile bune pe care ți le oferă social media, deși nu sunt un mare fan, este că ajunge să te cunoască lumea de pe întreg pământul. Așa că avem foarte mulți fani americani care ne întreabă când venim să cântăm. Tot ceea ce pot spune acum e să aibă un pic de răbdare.

Kirk: Din punctul tău de vedere, cum a fost anul trecut pentru King King și ce îți dorești pe viitor?

Alan Nimmo: Tot ceea ce îmi doresc este să muncim din greu, să continuăm să muncim din greu, să construim o imagine și mai bună pentru King King, să facem muzică bună în continuare și să avem concerte mai bune. Cel mai mare lucru al nostru este că avem o relație foarte bună cu fanii. Trebuie să avem grijă de această relație și să ajungem să cântăm în locuri unde nu am mai fost, să ne facem noi fani care să se alăture familiei noastre. Asta îmi doresc. Stiu că lumea își dorește succes și bani să își cumpere o mașină nouă. Chestia asta nu m-a interesat niciodată. Succesul pentru mine este ca lumea să înteleagă ce vreau să spun, să ne iubească muzica, să simtă… Asta-i cel mai bun lucru pentru mine și asta ne face să mergem mai departe.

Kirk: Merci mult!!

Alan Nimmo: Cu plăcere 😊

kirk si alan nimmo interviu 04