Interviu cu AG Weinberger

La finalul concertului AG Weinberger de la Clubul Țaranului, din cadrul Loudcity Sessions l-am rugat pe AG să povestim despre noul său disc, ReBorn.

Kirk: Cum s-a apropiat de blues orădeanul AG Weinberger?

AG Weinberger: Dar eu nu sunt blues.

Kirk: Nu ești blues?

AG Weinberger: Nu! Nu pot să fiu blues. Blues-ul este o formă de exprimare a unui anumit popor. Este o tradiție. Dacă nu ne naștem acolo, cu acea culoare, n-avem cum să înțelegem. Eu sunt înrudit cu blues-ul pentru că atunci când am fost puști am ascultat discuri de gen, dar eu nu vreau să ma dezic de celelalte component din bagajul meu cultural cu care am plecat la drum în viață.

Kirk: Da. Ai ajuns să cânți blues mai târziu, inițial ai fost în zona rock…

AG Weinberger: Asta cu Metropol a fost o conjunctură pe care eu am vânat-o, știind și fiind conștient că singura șansă a mea, în mijlocul anilor 80, să ajung într-un circuit national era ca să fac parte din cea mai faimoasă si cea mai ocupată trupă din Oradea. Metropol avea 3 turnee pe an de câte 70 de zile unul. Cum erau turneele pe atunci. Și Riff, Progresiv TM, Roșu Și Negru… Erau 10-12 grupuri care făceau aceste turnee. Iar eu eram conștient că asta este singura mea șansă. După ce m-am întors din armată, m-am dus direct la ei, în Baile Felix unde cântau în timpul iernii, și le-am spus: „eu sunt mai bun decât ăsta al vostru care e ce voi pe scenă acum.” Am fost foarte arogant și obraznic. Și după aceea m-au sunat și m-au chemat de Revelion. Și de atunci am rămas la ei.

Kirk: Spuneai despre blues că este o muzică specifică unei anumite zone. Nu trebuie uitat ca a fost cântat pe plantații, iar oamenii aceia povesteau durerile, problemele pe care le aveau… Și tu în muzica ta atingi subiecte similare. De ce spui că nu ești blues.

AG Weinberger: Pentru că nu sunt trubadur. Acei bluesmen rurali care umblau din sat în sat din plantație în plantație, cu chitara sub braț, erau de fapt niște trubaduri ai epocii moderne. Blues-ul din punct de vedere muzical e zero. Este o formă absolut primitivă și facilă. În blues textele sunt importante. Muzical este absolut plictisitor.

Kirk: E una din cele mai simple formule din muzică cum se spune. Dar uite că după atâția și atâția ani rezistă totuși în continuare, chit că le-a fost greu de tot la începuturi, pentru că blues-ul nici în America n-a generat o mare nebunie la început. Muzicienii de blues mari pe care îi știe toată lumea au cântat multă vreme, unii din ei chiar pe străzi până când au ajuns să fie băgați în seamă de case de discuri. Până când s-a înventat Chess Records mai ales.

AG Weinberger: Funcția lor socială era alta. Noi când analizam un anumit gen, trebuie să fim atenți ce funcție socială are acel gen într-o anumită epocă. Atunci funcția acestor trubaduri era ca să transmită veștile. Și eventual să se distreze și să agațe. Eu am și un abțibild, asta și promovez și sunt convins că totul e erotic aici. Nu era nici vorba de acea dorință de eliberare socială.Nu este vorba de nici o mișcare socială. Pur și simplu erau unii care umpleau această funcție de povestitor sau curier.

Kirk: Cum erau trubadurii inainte!

AG Weinberger: Exact! Ei nici nu aveau intenția… Ei nici nu știau de show biz. Primele înregistrări realizate pentru Biblioteca Congresului Statelor Unite au fost făcute de Lawrence Gellert și Robert W. Gordon în anii 20, și John Lomax și fiul său Alain Lomax în anii 30 (n.r. la începutul secolului inregistrări au mai fost efectuate de Paul Oliver dar s-au pierdut). Oamenii aceștia erau etnomuzicologi. Părintele etnomuzicologiei moderne este Constantin Brăiloiu, iar colecția sa se află în această cladire (n.r. Muzeul Țăranului Român). El și cu Bartok au început să culeagă folclor pe acele mici discuri sau cilindri de ceara. Această metodă era folosită și în America care dorea să-și legitimeze o anumită identitate culturală. Si-au găsit această treabă. Cea mai veche, cea mai autentică. Săracii Big Bill Broonzy, Leadbelly nu aveau această mentalitate de showbiz. Să facă discuri, să țină concerte. Ăștiau umblau, primeau ceva de mâncare, niște bani de buzunar și niște gagici în pat. Le ajungea asta. Era boema incultului rural.

Kirk: Dar uite ce miscare a generat.

AG Weinberger: Nu boema asta!

Kirk: În fine! De la boema asta plecând unii au venit și s-au folosit de ea.

AG Weinberger: Daca-mi permiți o paralelă. Nici Bach n-a fost faimos în timpul lui. Abia în secolul XIX a fost redescoperit sau adus în atenție de Felix Mendelssohn. Așa ca nici ei n-au fost mari barosani în timpul lor, dar când a apărut media și se putea înregistra fonogramele, unii au zis: „Mamă, se vinde! Let’s do business!”

Kirk: Și-au făcut! Ne întoarcem la tine. Astăzi ai cântat în cadrul Loudcity Sessions, pe 9 noiembrie îți lansezi noul disc. ReBorn este primul tău material de studio după 12 ani. De ce a trebuit să treacă atât de multă vreme și spune-ne mai multe despre ReBorn.

AG Weinberger: Pauza este un rezultat al firescului existențial. Nu ți se ivesc condițiile în fiecare an, să-ți permiți să faci un disc de studio. Ori că nu ai finanțele, ori că nu ai inspirație. Ori că nu e conjunctura favorabilă. Ori că încă se mai cere discul tău anterior. În această lume cu oferte multiple trebuie să avem grijă să nu inundăm. Eu nu am să scot anual 2-3 albume. Sunt astfel de cazuri care nu mai rezistă și produc albume. Este și asta o idee, dar eu nu cred că acelea sunt toate autentice. N-ai cum să fii atât de prolific.

Kirk: Tu ai optat pentru a face disc cu compoziții ale tale. Pe ReBorn ai două cover-uri și o piesă sau doua reluate din repertoriul tău.

AG Weinberger: Două! Două cover-uri din mine. Așa se întâmpla la mine. Nu prea fac cover-uri pentru albume. Oricum nu este foarte ușor să faci un disc de studio pentru că ai nevoie de finanțe, ai nevoie de mai multe lucruri. Viața nu este întotdeauna prietenoasă cu noi și atunci trebuie să ne gândim la priorități, la ce este mai important. Dar între timp am făcut un album de concert, și am făcut o colecție pe care am cules piesele mele de pe discurile din anii 90.

Kirk: Mă refeream la piese noi.

AG Weinberger: Da. Material nou, nou, așa este, ReBorn este primul după o pauză de 12 ani.

Kirk: Cum ți-ai ales cele două cover-uri mai ales ca varianta ta la piesa lui Willie Dixon este mai jazzy făcută?

AG Weinberger: Tocmai asta a fost ideea cu acest disc. Am dorit să îmbin mai multe estetici și limbaje muzicale. Din acest motiv i-am și ales pe cei trei muzicieni care participă la acest disc. Pentru că ei sunt muzicieni de jazz, educați în acest spirit, practicând zilnic limbajul jazzistic, prin urmare orice fel de abordare a lor este jazzistică. Nu știu altfel. Este reflexul lor. Pianistului atât i-am spus: „Mah! Acorduri de Bill Evans.” Și a știut exact, și așa a fost. A fost foarte ușor să lucrez cu ei pentru că sunt muzicieni senzaționali. Sunt foarte talentați dar și pregătiți.

Kirk: Tu ai plecat de aici, te-ai dus în Ungaria și ai tras albumul. De ce ai optat pentru varianta asta?

AG Weinberger: Foarte simplu. Anul trecut am văzut la Institutul Cultural Maghiar din București un concert de jazz cu o cântăreață de jazz, acompaniată de ei trei. Eu acolo merg des. Stand acolo imediat am simțit o excitare. Chimia dintre cei trei, fata nu mi-a placut foarte mult. Dar cei trei aveau o chimie încât pe loc am zis: „Eu cu ăștia trebuie să fac un disc!” Ne-am dus la cină în seara aia, așa fără să ne cunoaștem și le-am zis: „Eu sunt AG, aș vrea să fac un album cu voi. Vreți?” Ei s-au privit între ei și-au spus: „Da! Hai să facem!” Asta era la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut. Am făcut repede un grup secret al nostru pe facebook, în decembrie am căutat studio-urile, am aranjat cu ei calendarul și în februarie am tras discul.

Kirk: Simplu!

AG Weinberger: Simplu! Le-am trimis niște demo-uri, niște schițe, niște arhitecturi de formă si în februarie l-am înregistrat.

Kirk: ReBorn ce însemnă pentru tine? Clar e o treabă a ta.

AG Weinberger: Să știi ca 2018 pentru mine înseamnă un nou punct zero, un nou punct de plecare în absolut toate aspectele vieții. Atât în domeniul privat cât și în cel profesional. Inclusiv discul acesta care propune o nouă estetică. Un amestec destul de rar întâlnit sau auzit. Dar este o linie care mi se potrivește.

Kirk: Ți se potrivește acum. Pentru că, pentru mine cel puțin cel care te știu de atât de mult timp, nu pot să nu observ o abordare mult mai jazzy decât cu ce ne obișnuisem în urma cu 20 de ani să zicem.

AG Weinberger: Da, da. Pentru mine este un pas înainte.

Kirk: Nu era reproș constatarea mea.

AG Weinberger: Înțeleg. Sunt mai în vârstă, am o maturitate. Am o experiență de viață.

Kirk: Uite și în seara asta, la Spoonful ai avut o altă abordare a piesei Spoonful. Sună altfel decât cum o știam cântată de tine în urmă cu 10-15 ani, sa spunem.

AG Weinberger: Pentru că eu mă folosesc de piese ca și niște scuze. Ca și niște matrici prin care ne putem dezvolta sau aventura din punct de vedere muzical. Eu sunt foarte atent la estetica unui concert al meu.

Kirk: Pe ReBorn ai o claborare cu Bob Margolin, care iată și el luna aceasta a lansat disc. Cu el cum te-ai ajuns gândit să colaborezi?

AG Weinberger: Eu cu Bob mă știu din Vegas. Dar mă știu mai bine cu sora lui, pianistă de world music într-o trupă în Paris. Eram în Budapesta, și o văd pe Sherry că e activă pe facebook. Și i-am trimis un mesaj: „Sherry, what about your brother”. Mi-a răspuns că e în Carolina, iar într-o oră aveam email de la Bob: „AG, am înteles că mă cauți”. I-am spus că sunt în mijlocul înregistrărilor si ar fi tare mișto sa facem o piesă împreună. Mi-a spus să îi trimit cântecul, el l-a completat la el acasă, mi-a trimis înapoi, am mixat și totul e perfect. Când i-am mulțumit i-am și povestit că la 13 ani am văzut un concert cu Muddy Watters la Monterey Jazz Festival și el era pe scenă. I-am spus că de atunci am știut ce vreau să devin și acum lucrez împreună cu el. Și ce crezi că face Bob? Îmi trimite poze din culise, de atunci. Și-a început să-mi povestească de atunci.

Kirk: Cum a fost experiența ta din America?

AG Weinberger: În America nimeni nu întreabă de unde ești. Nu înteresează pe absolut nimeni de unde vii sau pe ce limbă plângi în singurătatea ta. Acolo șansa ți se dă. „Do it! Cine ești?” Chitarist! „Ești bun?” Da. „Prove it!” Sistemul este bine pus la punct, nu atât birocratic sau infrastructural ci mental. Acolo lumea sprijină, te susține, te ajută. Nu te sapă. Este o altă planetă mentală America. Acolo toată lumea știe că bastonul de mareșal este în buzunarul fiecăruia. Și te încurajează. Îți deschid porți, nu ți se închid si nu te sapă. Acolo mentalul nu este blestemat cu ticăloșia ieftină care vine dintr-o frustrare a neputinței, nostalgiei improbabile și înghețate. Acolo nimeni nu vrea să fie ca Jimi Hendrix. Ăla a fost deja. Acolo nu se mai cântă Little Wing.

Kirk: Poate se mai cântă…

AG Weinberger: La jam-uri… În liga profesionistă, nu. A fost unul și a fost Stevie Ray și gata!

Kirk: Păcat că a „ars” prea puțin cum se spune. Dar suficient.

AG Weinberger: Da. Piesa e frumosă, dar gata! Ajunge! Oricum nu poți să fii mai bun decât ăia. Atunci de ce te dai mare? Încearcă să fii altfel bun. Arată tu, din tine citire. O amprentă de-a ta. Ceea ce numai tu poți să faci.

Kirk: Deci le lipsește instituția săpatului atât de dezvoltată la noi.

AG Weinberger: Cu desăvârșire!

Kirk: Mă întorc la ReBorn. În primavară când ne-am văzut noi, îmi povesteai cum o să arate grafica discului. Când mi-ai dat discul în urmă cu o lună, cum am ajuns acasă, l-am desfacut și am căutat una din pozele pe care mi le arătase-i și care mie unia îmi placuse foarte mult. Cea cu barca trasă pe uscat. Nu mai era. Ce s-a întamplat? Pentru că mi se părea că are și ea locul ei în poveste.

AG Weinberger: Discul a ieșit prea mișto ca să mai fie. Deja poza cu barca mi se părea o bășcălie în raport cu materialul.

Kirk: Dar nu era chiar o bășcălie poza aceea.

AG Weinberger: Așa a pornit. Eu eram de fapt un fiu al unei zeități, trimis pe Pământ cu niște unelte să se descurce. Mă rog. Deci, eu căram în barca apa. Nu invers. În fine. Discul a plecat însă în altă direcție din punct de vedere muzical și nu se mai potrivea.

Kirk: Dar e o poză frumoasă.

AG Weinberger: Probabil o s-o folosesc undeva. Dar totuși cu apa a rămas o legătură pentru că discul are o melodie despre apă. Cu care aș dori să atrag atenția, cu mijloacele mele modeste, să nu irosim apa pentru că n-o să fie la dispoziția noastră foarte mult timp. Dacă avem o gradină poate ar fi bine să n-o udăm de 6 ori pe zi. Poate de 4 ori ajunge. Să fim puțin mai atenți. Este o piesă interesantă pentru că este doar pian și voce.

Kirk: Este cea cu care se termină albumul ReBorn.

AG Weinberger: Exact! De la un chitarist asta e o chestie destul de rară.

Kirk: E o surpriză. Un motiv în plus să asculte lumea albumul tău. Merci frumos!

AG Weinberger: Eu îți mulțumesc.