Duminică o noua ediție a emisiunii Sincopa cu Mihai Iordache

A doua ediție a emisiunii Sincopa cu Mihai Iordache va fi difuzată dumincă, începând cu ora 15:00, și în reluare luni de la ora 20:00 si miercuri de la ora 22:00.
Dacă la prima ediție a emisiunii Sincopa, duminică, 12 noiembrie, Mihai Iordache a prezentat albumul Brooklyn Babylon, lansat de Darcy James Argue's Secret Society în 2013, pentru emisiunea din 19 noiembrie Mihai s-a oprit la Plastic Machine Music (2005), discul semnat de Greg Pagel.
Despre emisiunea Sincopa, Mihai Iordache, saxofonist și fondator al casei de discuri Fiver House Records, a declarat: „Sincopa îşi propune să arunce o lumină nouă asupra jazzului, un gen muzical a cărui percepţie publică se bazează de zeci de ani pe omagii pioase aduse înaintaşilor, pe legende şi aforisme prost înţelese, pe jumătate uitate, eliptice şi de multe ori lipsite de sens. Drama unor vieți devine mai cunoscută, câteodată, decât muzica. Droguri, femei frumoase şi fatale, istorii apocrife. ‘You got to dig it to dig it, you dig?’. ‘To play jazz, you’ve got to pay your dues, man.’ Şi altele, pe care sigur le-aţi citit.”
El a continuat: „Sigur că muzica nu poate fi separată de contextul social în care s-a născut şi de viaţa creatorilor ei. Dar, după mine, tot zgomotul de fond romantic şi halucinogen din jurul jazzului îndepărtează publicul de esenţa unei muzici, care, dincolo de toate aceste istorii, rămâne vie şi contemporană cu noi. Iar vremurile s-au schimbat. Au apărut între timp rock-ul, muzica funk, muzica electronică. Dacă Dizzy Gillespie s-a bucurat când a descoperit muzica cubaneză şi apoi pe cea braziliană, şi le-a integrat în stilul lui, de ce contemporanii noştri ar trebui să se ferească de influenţele din afara jazzului? Sincopa se va concentra, deci, asupra jazzului contemporan, indiferent de locul de unde provin muzicienii şi de potenţialul literar al vieţilor lor. Îi veţi asculta pe inovatorii de ieri şi de azi, pentru că jazzul este o muzică a creaţiei spontane şi a inovaţiei,  nu a asimilării până la mumificare a unor forme din trecut. Charlie Parker nu cânta deloc ca predecesorii săi direcţi, de ce am cere cuiva astăzi să reproducă stilul lui? Vom asculta, deci, muzică nouă sau mai puţin nouă dar care ne este contemporană. Vor fi, sper, şi interviuri. Fără ‘legende ale jazzului’, cel puţin o perioadă. O să vă placă.”

Share on FacebookShare on Twitter