Dans Dans prezinta in clubul Control cel mai recent album

 

Grupul Dans Dans isi prezinta astazi in clubul Control (strada Constantin Mille nr. 4, Bucuresti), de la ora 20:00, cel mai recent album, Sand.
Dans Dans este o combinatie unica de muzicieni, formata din Bert Dockx – chitara, Frederic Jacques – bas si Steven Cassiers – percutie.
Inca de la debutul lor, din 2012, fiecare dintre cei trei aduce acestui proiect propriul background muzical. Bert Dockx este cunoscut si ca fondator al trupei Flying Horseman, Frederic Jacques este basistul care il insoteste in turnee pe celebrul Mark Lanegan (Queens Of The Stone Age), iar bateristul Steven Cassiers concerteaza cu trupe belgiene de succes, ca Dez Mona sau DAAU.
Discografia Dans Dans cuprinde pana in prezent patru albume, iar grupul isi va prezenta in Romania cel mai recent disc Sand. Desi initial trio-ul belgian s-a remarcat prin reinterpretari de exceptie ale unor compozitii semnate Charles Mingus, Ornette Coleman, Ennio Morricone sau David Bowie, Sand este realizat din compozitii proprii.
Inregistrat intr-un mic studio, in doar 4 zile, Sand e un album capricios, osciland intre letargic, pasiv, extatic, sau dinamic. Creatiile grupului, desi respecta cheia jazzistica a improvizatiei, sunt puternic personalizate prin adaugarea de elemente noi. Muzica lor devine astfel profund cinematica, imbinand sound-ul eclectic si alternantele de tempo cu misterul unui film noir – un soundtrack al intunericului din miez de noapte.
Dans Dans canta in aceasta seara in cadrul Jazz Nouveau, o serie de concerte organizate de Control Club in colaborare cu Twin Arts, care isi propune sa aduca in atentia publicului bucurestean artisti locali si internationali aflati din punct de vedere stilistic la confluenta dintre jazz si alte genuri muzicale.

Share on FacebookShare on Twitter